Cum aleg un laptop?

Cum aleg un laptop

Atunci când vine vorba sa cumperi un laptop care sa fie cu adevărat potrivit pentru tine în utilizarea de zi cu zi, va trebui sa iei în considerare foarte multe opțiuni existente pe piața și sa o găsești exact pe cea potrivita ție sau una cât mai apropiata de așteptările pe care le ai de la un laptop.

Înainte sa începem acest ghid care sa te îndrume sa găsești cât mai ușor laptopul pe care vrei să-l cumperi, trebuie sa menționăm că tu, în calitate de viitor utilizator al laptop-ului pe care urmează să-l achiziționezi, trebuie sa știi cel mai bine în ce scop va fi folosit acel laptop.

Un laptop poate fi folosit pentru munca la birou, pentru jocuri sau pentru mobilitate dar poate fi util și pentru cei care au anumite hobby-uri sau realizează câștiguri din blogging sau orice alte site-uri care pot aduce profit prin simpla actualizare zilnica sau cât mai frecventa a conținutului.

De asemenea un laptop mai poate fi folosit și pentru informare sau pentru rularea de conținut media, dar și pentru editare foto video sau update de conținut pe paginile de social media.

Acum ca am lămurit aceste aspecte legate de utilitatea unui laptop, următorul pas este sa explicam lucrurile de care trebuie să ținem cont atunci când ne alegem laptopul pe care dorim să-l cumpărăm.

Iată ce trebuie sa știm atunci când dorim sa cumparam un laptop

Procesorul denumit și CPU(Central Procesor Unit) este cea mai importanta componenta a laptop-ului. Puterea unui laptop sau computer este determinata de procesorul său și de aceea este foarte important ca atunci când alegem un laptop sa ne orientam către un procesor cât mai bun. În funcție de ceea ce avem nevoie de la un laptop, procesorul poate face diferența când vine vorba de raportul buget vs performanță.

Dacă laptopul va fi folosit doar pentru aplicații office sau pentru activități de editare pagini web cum este scrierea de articole, atunci performanta procesorului poate sa fie și una medie. În acest caz ne putem orienta cu ușurință care un laptop cu procesor Intel Core i3.

Atunci când luam în calcul utilizarea laptop-ului și pentru activități de editare foto și video sau alte task-uri ce presupun o putere de procesare mai mare, atunci va trebui sa alegem un laptop cu un procesor mai puternic. Recomandat pentru acest caz ar fi un laptop cu procesor Intel Core i5. Desigur dacă doriți performanță mai mare puteți opta pentru un procesor Intel Core i7. De obicei procesoarele din seria i7 se găsesc pe laptopurile de gaming dar sunt recomandate și pentru editare video.

Memoria RAM (Random Access Memory) ajuta procesorul sa proceseze cât mai multa informație. Cu cât memoria RAM este mai mare cu atât laptopul va fi mai rapid. Minimul recomandat pentru un laptop ar fi 4 GB RAM însă dacă bugetul va permite sa optați pentru 8GB RAM, atunci nu ar trebui sa ezitați.

Unitatea de stocare cunoscută pana de curând sub denumirea de HDD (Hard disk drive) este din ce în ce mai puțin folosita, aceasta fiind înlocuită cu succes de SSD (Solid Stare Drive). Diferența între aceste doua medii de stocare este majoră, acestea având la baza sisteme diferite de funcționare atunci când vorbim de modalitatea de scriere și de stocare a datelor însă SSD-ul se remarcă prin viteza mare de scriere și de citire a datelor comparativ cu HDD-urile. Acest lucru a făcut ca SSD-ul sa fie preferat în locul HDD-ului iar prețul destul de mic al unui SSD a întărit și mai mult poziția acestuia în topul preferințelor utilizatorilor.

Placa video reprezinta elementul cheie al unui laptop și aceasta poate fi aleasa în funcție de scopul in care dorim sa folosim laptop-ul. Trebuie menționat ca placa video poate fi una integrata în chipsetul plăcii de baza și a procesorului sau poate fi una dedicata care sa ruleze independent. Dacă alegi un laptop pentru editare web și aplicații office, atunci este suficient sa optezi pentru o placa video integrata. Dacă dorești sa folosești laptopul pentru alte task-uri, cum ar fi editarea video sau foto, atunci este indicat sa optezi pentru un laptop cu placa video dedicata, una cel puțin de nivel mediu. Când vine vorba de jocuri, orice laptop care va fi achiziționat în acest scop va avea nevoie de o placa video dedicată de top, precum și de procesor bun și RAM cât mai mult.

Stabilește cum va fi folosit noul laptop pe care-l cumperi.

Cel mai important pas în achizitia unui laptop este acela de a stabili pentru ce va fi folosit laptopul respectiv.

Cauta un laptop care sa se potrivească cerințelor tale referitoare la utilizarea acestuia și găsește produsele care corespund cu ceea ce dorești să-ți cumperi.

Odată ce ai găsit produsul pe care-l căutai poți verifica disponibilitatea acestuia in magazinele online pentru cele mai bune promoții.

Analizează ofertele și fii pregătit sa achiziționezi produsul cel mai apropiat de cerințele tale, ținând cont de configurația hardware precum și de prețul acestuia.